Bernie Ecclestone este un pitic bătrân și idiot de 85 de ani care este plin de bani și fute femei tinere. Adica este întruchiparea visului oricărui bărbat. Dar tot
World Wide Fund for Nature (WWF) mă tot îndeamnă să salvez tigrii, au o campanie destul de vizibilă mai ales pe rețelele de socializare. Iar eu nu vreau
Câteva concluzii pur personale pe marginea scandalului cu melodia trupei Taxi: Nu există un scandal real, neexistând un subiect real. Se ceartă niște credincioși cu niște alti credincioși
Sunt credincios. Mai clar, sunt o persoană care nu are nevoie de dovezi pentru a fi convins că ființa supremă în care cred eu există. Deși dacă îmi spui
Linia melodică este cel mult banală iar versurile, hai să nu ne păcălim, sunt doar o alta parte a aceleiași mari probleme, chiar dacă sunt ușor intelectual-sarcastice, dar nu
Tare greu să încep acest monolog interior (căci asta este, ca tot ce se găsește pe acest blog). Tare greu pentru că sunt atâtea aberații într-un singur articol
“De la nașterea umanității, ne-am rugat. Oare ce ne obligă să credem în ceva mai mare decât noi înșine? Vreau să înțeleg acest instinct care ne unește pe toți”
Mă simt de căcat. Sunt probabil de căcat, căci în mintea mea cleioasă lucrurile care îmi împut existența ca fiind normale, sunt de fapt altfel decât realitatea. Pe lângă
2 kg în mai puțin de 1 zi! Am trecut printr-o experiență personală, pot să recomand o cură de slăbire incredibil de eficientă, nu este nici o glumă.
Cetatea Voluntarilor Arad şi Alianţa Bolilor Rare Bucureşti, împreună cu mai mulţi parteneri locali, printre care Poliţia Judeţului Arad şi Primăria Municipiului Arad, au reușit să identifice și să