PiaRul care îmi umple căprioara de lacrimi
PiaRul care îmi umple căprioara de lacrimi

 

Am auzit că o prezentatoare de știri/cititoare de promptere plânge. Și mi-am dat seama că mi se rupe.

 

Mi se rupe o bucățică de suflet cu fiecare lacrimă pe care o varsă ea public. Pentru alea pe care le varsă în particular nu mi se rupe, alea sunt în intimitate.

 

Și m-am întrebat, căci eu mă întreb când aud ca plânge lumea, doar sunt un animal social, empatic și sentimental, la fel ca ea: de ce plânge? Ce s-a întamplat de a ajuns la momentul ei public de “Dragă Stolo”?

 

basescu-stolojan

 

Eh, păi nimic special. Sau nimic din ce nu se întâmpla până acum, că doar lucrează cu știri și are acces la informații. Doar că acum trebuie să ne arate cât de mult o afectează ce se întâmplă în lume, trebuie să ne dea un exemplu, să fie un far călăuzitor al comportamentului uman în situații critice, să fie licuriciul lacrimilor publice.

 

Pentru că până acum dramele erau mai puțin vizibile, ergo mai puțin interesante din punct de vedere “pișă ochii PR”.

 

Acum sunt vii, crude, pentru că afecteaza oameni oarecum similari cu ea și cu majoritatea dintre noi, oameni cu care se poate identifica, deci o afectează deși de fapt nu o afectează.

 

Ne povestește ea cum își duce viața normal, ca și până acum, cum se duce la sală, cum se duce la restaurante, la filme, cum vorbește cu prietenii, cum organizează târguri (sic), apoi o apucă plânsul pentru că…nu mai poate.

 

1421434990-nummer-6

 

Plânge pentru că știe ce li s-ar putea întâmpla oamenilor cu copii, așa cum este și ea. Și se îngrozește. Căci drobul de sare stă să cadă și cam asta e, s-a terminat.

 

Noi, restul pulimii care avem copii suntem prea puțin afectați, noi nu înțelegem, nu suntem suficient de profunzi, noi avem alte griji pe lumea asta, așa că ne dă ea exemplu cum trebuie să fim în astfel de situații.

 

Sigur, și pentru ăia fără copii problemele închipuite sunt probabil nașpa, dar nici chiar așa. Ăia fără copii nu au de unde să știe cum e, chiar îi invidiază pentru asta, că ei nu trebuie să treacă prin iadul prin care trece ea. Bine, nici ea nu are de unde să știe de fapt cum e pentru că nu trece în mod real prin ceva nașpa, că nu i s-a întâmplat nimic personal, li s-a întamplat altora, care oricum nu contează în discutie căci de fapt nu este vorba despre ei ci despre plânsul ei, care pare un pic mai important.

 

Dar ea totuși știe, întelege cum este daca s-ar întâmpla, pentru că are copii, deși prin aceeași logică a neîntâmplării ar putea să știe și ăia care nu au copii, dar ei nu știu pentru că ea e unică și irepetabilă și ……gata că mă încurc în logică, sentimente și lacrimi.

 

Ea plânge seara, chiar dacă nu este în concediu, însa doar pentru că este o situație excepțională. Căci ea este o profesionistă și în general plânge doar în concedii, așa e în Job Description la ea. Și în plus are în contractul de muncă o clauză care interzice exprimarea emoțiilor prin secreție publică de lichide corporale. Nu are voie de exemplu să se pișe pe ea de frică sau să se umezească de excitare decât în concediu, în weekend sau de sărbătorile legale. Și evident regula s-ar aplica și la plâns, dar acum face o excepție. Cred că o face pentru noi. Offff….

 

baby crying

 

Oh, dar stai, tocmai am avut o revelație: și noi ceilalți avem copii. Și noi suntem empatici. Ba chiar unora dintre noi ni s-au întâmplat niște nasoale grave cu copii proprii. Nouă personal, nu altora de care am auzit la știri. Dar am fost proști, nu ne-am plâns, am strâns din dinți, am făcut ce trebuia să facem ca să fie bine și cam atât, am mers mai departe. Insensibilii de noi.

 

Ne cerem iertare viată, că nu am plâns public, PR-ist ipocrit, când nu ni s-a întâmplat nimic. Și nici când ni s-a întâmplat. Nostra culpa!

 

Se lasă seara.

Cred că este timpul să devin empatic cu mine însumi.

Drobul meu de sare a căzut de mult, dar m-am ferit. Probabil mai am câteva care mă asteaptă. Acum este timpul să plâng și să anunț asta.

Ca să știe lumea ca sunt sensibil, în pula mea. Doar nu plâng degeaba, fără audiență.

 

O să îmi sun și părinții să le spun că o să plâng.

Sau poate mănânc ceva mai întâi, căci seara mi se face foame.

Ah nu, mai bine le fac împreună.

 

Mai bine mănânc si… plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!

 

Bambi impuscat

 

 

daca apesi pe butoanele astea, imparti intelepciune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *