Cam asa luam majoritatea informatiilor care ni se prezinta. Inghitim cacat cu polonicul.
Drumul lung al impulsului electric intre doi neuroni ni se pare atat de obositor, incat mai bine ii lasam pe altii sa traga concluzii, sa judece si sa ne spuna ce sa intelegem. “Muieti-s posmagii” nu mai este doar o replica dintr-o poveste, este un modus vivendi si ne place al dracului de mult. Ne scuteste de un efort.
Suntem atat de manipulabili incat nici macar nu trebuie sa mai depui un efort sa convingi pe cineva de ceva. Trebuie sa enunti idei si sa le faci cat mai cunoscute. Adevarul oricarei afirmatii este dat de numarul celor care cred in ea sau o inghit pentru ca li s-a spus. Nu mai are nimic de aface cu valoarea ei intrinseca.
Trebuie sa bem apa, minim 2 litri pe zi! Pai hai sa bem. Are sens? Sigur, studiile arata ca da. Care studii? Nu stiu, asa am auzit. Si zice si la televizor. daca zice la televizor, trebuie sa fie adevarat, nu?
Poate nu e chiar cum ai auzit?
Fumatul pasiv te imbolnaveste? Da, pleaca de aici cu tigara, aoleu, ma omori, imi omori si copiii! Off, imi pare rau, nu imi inchipui cum s-ar putea intampla asta. Esti sigur? Da! Criminalule! Studiile arata ca ii imbolnavesti cu tigara ta pe toti cei din jurul tau pe o raza de minim 40.000 km. Care studii? Nu stiu, asa am auzit. Si pentru ca daca apelezi la frica, ma poti face sa cred orice, este clar ca este adevarat.
Ma gandesc ca exista totusi un moment in care cu gura plina de cacat, te poti opri sa te intrebi retoric si igienic: ce dracu’ mestec eu aici?
Asa cum ziceam intr-un post anterior, s-a demonstrat stiintific…
Ai inghitit-o si pe asta?