custom-header
Azi urăsc, din nou, doar puțin.
Azi urăsc, din nou, doar puțin.

 

Știu, mă apucă în fiecare lună. Am mai scris despre asta. Dar trebuie să mai scriu din când în când, ca să nu uit ce am simțit și de ce. Și ca să nu fie doar ceva care s-a întâmplat o dată și am trecut peste.

 

Azi am ales din nou.

 

Am ales între Leucemie Limfoblastică acută, retinoblastom, Retard sever în dezvoltarea motorie, psihică și limbaj, tetrapareză flască, epilepsie cu crize polimorfe, sindromul autist, din nou retinoblastom, neuroblastom. M-am oprit aici căci nu mai aveam resurse psihice. Diagnostice mai erau, multe, prea multe.

 

Criteriul? Imposibil de stabilit. Așa că de data asta am ales stupid, emoțional, fără nici un sens logic: are  aceeași dată de naștere cu fata mea. Atât.

 

Când raționalul încetează să mai dea sens, trebuie să îți găsești un substitut. Fără să uiți că există rațional, fără să te minți și să îți faci rău ție și celor din jur inventând un pseudo-rațional cu care să îți înlocuiești realitatea. Doar lăsându-l un pic deoparte și alegând emoțional.

 

Așa că azi urăsc. Nu pentru mult timp. Mă ține o jumătate de oră, o oră maxim. După care încet-încet se estompează, ca să o iau de la capăt luna viitoare.

 

Câteodată urăsc pașnic, beningn, aproape jainistic. Azi nu.

 

Azi urăsc visceral, urăsc cu patos, urăsc mai mult decat aș putea vreodată să iubesc.

 

Urăsc faptul că pot atât de puțin față de cât ar fi nevoie. Urăsc faptul că este nevoie de atât de mult. Dar mai presus decât orice, azi urăsc ceea ce în mod normal doar ironizez și vreau să schimb. Azi urăsc poveștile care se vor fapte, urăsc renunțarea voluntară la realitate și gând, urăsc minciuna autosuficientă. Și ca să nu urăsc steril doar concepte și idei, azi urăsc oameni și instituții.

 

Îi urăsc pe cei care folosesc toate aceste slăbiciuni ale firii umane ca să omoare spiritul, să alimenteze frica, să anestezieze umanitatea din noi, să dezbine, să despartă, să manipuleze, să conduca și să se îmbogațească în timp ce predică smerenia și milostenia. Îi urăsc pe cei care strâng hulpav și distructiv resurse care altfel ar trebui să ajungă în cercetare, vindecare, avans tehnologic, să ne scoată odată din Evul Mediu în care încă trăim cu spiritul.

 

Peste vreo ora însă, nu o să mai urăsc. Pentru că nu ajută. Este doar o refulare. Este ceea ce vor ei să fac, pentru că ura omoară argumentele, îngroapă dreptatea și fură din legitimitatea demersului.

 

După ce refulez în aceste câteva rânduri, nu o să mai urăsc nici concepte, nici idei, nici oameni și nici instituții. O să redevin rațional și o să merg mai departe ironizând și încercând să schimb lucrurile cum mă pricep.

 

O să râd din nou răutăcios și sarcastic de bărbații îmbrăcați în rochii stralucitoare care condamnă alți bărbați îmbrăcați în rochii strălucitoare, de oameni divorțați care au copii de care nu mai știu nimic de ani de zile și care ne învață valorile familiei, de vajnici apăratori ai curățeniei intelectuale care sunt la fel de plagiatori ca cei către care arată acuzator.

 

O să râd încercând să dau un măcar un pic la o parte cortina după care se ascunde maestrul păpușar.

 

Asta până data viitoare.

 

Până când o să mai urăsc un pic când  o să citesc din nou ”Copilul acesta a fost un dar de la Dumnezeu. Acum are cancer și moare. Ne rugăm lui Dumnezeu să îl ajute” și o să vreau să întreb, acid și disperat în același timp: ”Serios? Ai gândit vreun pic înainte să pariezi cu viața unui copil pe o poveste cu vrăjitori, plante și animale vorbitoare?”

 

 

daca apesi pe butoanele astea, imparti intelepciune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *