Invatamantul stelar si monologul paleativ
Invatamantul stelar si monologul paleativ

 

Ce mai freamat, ce mai zbucium prin presa si pe retelele de socializare! Este rumegat un subiect sentimental si pompos care ascunde o lipsa aproape totala de substanta.

 

Hai sa sa il spalam putin de sclipici si sa vedem daca ramane ceva.

 

Stela Popescu, monolog TRAGIC în „Las Fierbinți” despre invațamantul romanesc

 

Hmm. Dupa ce a aparut peste tot, dar peste tot in viata mea, m-am apucat sa il vad si eu, sa ascult cu atentie, ca poate cine stie, ma strabate ceva, am vreo traire, aflu ceva nou, mi se prezinta o noua perspectiva.

 

Am aflat fara surprindere ca nimic. Am aflat ca “lucrurile au luat-o pe un drum gresit, multe tentatii, copiii se strica repede”. Si ca “nu sunt bani, primarul a umplut satul cu cismele”. Sau ca “completez zeci de cereri pentru finantare pentru lemne”

 

Hai sa-mi bag picioarele, sunt pur si simplu cutremurat! Cuvintele astea sunt un apel de trezire la realitate, m-au scos din paradisul pe care il creasem in capul meu, m-au adus cu picioarele pe pamant, m-au coborat in lumea reala din care plecasem levitand. Cum ar zice personajele care stau decorativ pe tot parcursul monologului, pentru ca este clar ca au gresit filmul: “Ba, esti nebun? Ba, esti prost?”

 

Intr-un serial de comedie au introdus un monolog care nu este de comedie si care nu spune nimic. Sau nimic nou, nimic deosebit, nimic in general. Este ca o discutie despre gandacii de balegar intr-o emisiune dedicata construirii catedralei Sacre Coeur. O cascadorie ieftina, in care iei un nume cunoscut si il pui sa povesteasca platitudini si sa spuna truisme ca sa para ca da o tenta de profunzime si valoare unui serial care nu s-a pozitionat niciodata ca unul de profunzime si valoare, ca nu ar avea de ce.

 

Iar tonul? Interpretarea? Arzatoare!

 

Ca un fier incins aplicat direct pe creier, trecand sfaraind prin cutia craniana si sapand adanc printre evident putinele circumvolutiuni pe care le am, ca altfel nu as putea fi asa de insensibil.

Dupa ce l-am vizionat de mai multe ori, am reusit sa trec de impresia initiala ca il ascult pe Elmer Fudd si am simtit vibratiile si pasiunea pe care le mai simtisem doar in deja jenantul prin comparatie “he is an absentee landlord” al lui Pacino.

 

Ca sa nu mai mentionez ca melodia care incepe pe fundal, subliniind tragicul situatiei exact in momentul in care sunt adusi in discutie copiii care sunt “foarte buni”, e cel putin rizibila, previzibila, perfect vizibila si alte cateva “zibile” care cocheteaza agresiv cu penibilul unei manipulari grotesti pentru cresterea audientei.

 

Am o veste nasoala pentru inghititorii de sentimente ieftine de empatie si fals tragism: copiii asa in general, nu sunt buni. Nu sunt nici rai.

Statistic, gaussian si grosier, cea mai mare parte sunt absolut banali si mediocri, foarte putini sunt exceptionali si tot la fel de putini sunt prosti de isi mananca mucii. Ca in general toate categoriile de oameni, indiferent dupa ce criteriu alegi sa ii imparti, ca or fi mineri, heterosexuali, blonzi, femei, microbisti sau liberali.

 

Dar bineinteles, din nou focile omniprezente aproba, dau like, dau share, mai pun doua-trei comentarii sa vada lumea cat de profunde sunt ele prin asociere. Desi daca intri pe profilele celor care anunta lumii ca le-au dat lacrimile urmarind maretia monologului, realizezi ca profunzimea se refera la a prelua si scuipa inapoi vorbele altora. Total pro fund.

 

Si ca sa dam de tot sclipiciul la o parte, hai sa intram un pic si mai adanc, sa razuim si stratul de rahat, ca sa dam de cel de ipocrizie. Caci este tare greu sa mai pui botul la povestea lacrimogena si plina de tragism a cersetorului de la coltul strazii dupa ce afli ca are mai multi bani decat tine si nu e nimic tragic in viata lui:

 

 

Dar poate ca este mai bine sa nu intelegem nimic din lumea in care ne scaldam in ignoranta, ca s-ar putea sa doara. Mai bine simtim o tresarire la lingurica, atinsi fiind de actul artistic sublim si irepetabil care ne deschide ochii in mod irelevant asupra unor realitati banale si arhicunoscute, indepartandu-ne usor si bland de problemele reale de care ar fi bine sa nu ne amintim.

 

Alzhaimerul colectiv este pana la urma o binecuvantare.

 

see-no-evil-hear-no-evil-speak-no-evil

 

 

daca apesi pe butoanele astea, imparti intelepciune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *